Poezia lui Adrian Bodnaru te copleseste cu eficienta unei mantre stroboscopice in care viteza referintelor intra mereu intr-o neostoita accelerare. Exact asa cum, intr-un spot publicitar, cadrele se schimba la fiecare secunda, textele sale te cuprind in vartejul trimiterilor literare, geografice, istorice, sportive, cinematografice s.a.m.d. In opinia mea, greutatea poeziei sale vine dintr-o asceza tot mai rara in literatura romana, aceea de a se aseza in interiorul cuvintelor si de a le obliga, de acolo, sa se comporte cu temeritatea corabierilor de dinainte ca lumea sa fie asa cum, astazi, o stim.