Traversand practic secolul XX, filosofia lui J.-P. Sartre se caracterizeaza inainte de toate prin constituirea unei reflectii asupra conditiei umane si prin apararea radicala a libertatii. Radacina autentica a existentialismului se ramifica in propunerea unei morale individualiste si lipsite de solidaritate. Insa Sartre, martor privilegiat al evenimentelor marcante din secolul XX, va avansa foarte rapid propunerea unei relatii profitabile intre propria filosofie si marxism, deschizandu-se unei propuneri de colaborare teoretica si politica. Reinnoindu-si neincetat angajamentele sociale, Sartre va intelege in sfarsit existentialismul drept reflectie asupra libertatii individuale, ce presupune tocmai aderarea la orizontul istoric pentru a intelege procesele sociale, configurate la un moment dat de legi generale si de activitatea inalienabila a libertatii umane. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)