Editie ingrijita de Viorel Marineasa Spirit rebel si autodidact ultraperformant Ion Monoran a initiat in anii 70 o serie de batalii literare de care cei vizati mai mult ca sigur nu prinsesera de veste. Miza cea mare nu era poezia oficiala lirica patriotarda de pagina intai lesne de pus la colt dintr-un condei ci acei poeti contemporani incapabili sa se desprinda de canonul interbelic dar si congeneri ai sai care in loc sa-si croiasca un destin literar propriu se multumeau sa nichitizeze sa blandianizeze sa paunescianizeze. Insurgenta sa nu se limita la taramul estetic ea dadea buzna si peste alte tabuuri si prejudecati sociale politice etice. Din pozitia sa de proletar Monoran isi punea la dispozitie biografia in dezvoltari antilirice de mare forta pentru a ne confirma ca national-comunismul autohton a fost un sistem de factura kakotopica. VIOREL MARINEASA La douazeci de ani cand m-am indragostit de expresionismul german ma consideram Barbu Lautaru cu moartea pe gura. Am stat un an fara serviciu hoinaream prin parcuri si cafenele cu Trakl cu Rilke cu P. Celan in traducerea N. Cassian cu Roethke cu J. Follain si Poezia nordica moderna sub brat.