Pot spune acum cu prilejul acestei probabil ultime reeditari ca ma simt totusi mahnit de ceva. Intr-o masura consternanta cartea a fost citita doar ca o chestie simpatica iar expresivitatea involuntara devenita formula curenta in conversatii a fost echivalata cu comicul involuntar si a ramas in mintea multora ca un fel de jucarea negriciana . Nu au fost sesizate in masura in care m-as fi asteptat creativitatea conceptului uimitorul registru teoretic pe care il deschide el importanta decisiva pe care o au rolul innoitor al interpretului si descoperirea de catre acesta a elementelor din afara intentiilor autorului. Prea putini comentatori au luat in serios caracterul pernicios al intentiei artistice ca sursa a perimarii si avantajul extraordinar de care vorbea Starobinski al acceptarii prezentei unei fiinte comune obiect-interpret. Inca si mai putini au acceptat sa mediteze la capacitatea expresivitatii de a inlocui artisticitatea. Eugen Negrici