Gandindu-ma la cele petrecute si observand monahii care se apropiau de Sfantul Potir in razele luminoase ale soarelui ce rasarea, nu incetam sa ma rog. Separat de lucrarea rationala a mintii, continua rugaciunea neintrerupta, concomitent cu bataile inimii: ­Doamne, ­Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, ­pacatosul! Mi-e greu sa redau senzatiile pe care le aveam, pentru ca ceea ce reproducem noi prin cuvinte legat de auzit-vazut-simtit nu este capabil sa cuprinda si sa descrie miscarile nespuse ale harului dumnezeiesc din sufletul omului. Cel care a avut aceasta experienta va intelege despre ce este vorba, iar cel care nu a avut-o, nici un are rost sa incerce. Mai bine sa se roage ca sa primeasca de la Domnul o astfel de mangaiere. Sa simta Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul sau.