Atat de mult te obisnuiesti cu o anumita stare de fapt cu un anumit stil de viata cu un om cu un anume fel de a fi al lui al tau pana la urma si al tuturor celor din jur incat nu iti poti imagina ca lumea ar putea arata vreodata altfel. Si totusi... atunci cand te astepti mai putin de undeva de sus de foarte sus din inaltul cerului de pe o stanca neasteptat de inalta omul tau se arunca in gol si cade drept in mijlocul lacului tau linistit locul in care tu te regasesti cel mai bine iscand in jurul sau atata zgomot si atatea valuri ca nu mai stii cum sa le potolesti. Si atunci lumea aceea calma statornicita in mintea ta de-atata vreme neschimbata o ia pur si simplu razna. Dintr-odata universul tau monoton eternizat static incepe sa se zgaltaie din temelii si st gata-gata sa se darame sa ti se pravaleasca cu totul in cap. Si dupa acest cutremur vadit intentionat izgonit din sanul lui Avraam te trezesti aruncat fara mila in apele agitate reci ale Bistritei unde te rastorni si te intorci cand pe-o parte cand pe alta si te tot rostogolesti asa la vale poticnindu-te din hop in hop. Si toate astea doar din vina lui.