Pentru a putea scrie, se confeseaza Kafka lui Felice, am nevoie sa ma izolez, dar nu ca un ermit, lucru care nu e suficient, ci ca un mort. Scrisul, in acest sens, e un somn si mai profund, altfel spus, e moartea, si, asa cum nu poti scoate un mort din groapa, nici pe mine nu ma poti lua de la masa de scris noaptea. [...] numai asa pot sa traiesc. Odata ce biograficul se suprapune la un nivel aproape mistic cu literatura, autenticitatea devine trairea prin scris, iar Kafka e un reprobat, un creator care sufera atroce, unul pentru care arta nu este delectare, ci traire. Toata literatura sa afirma un plasament tragic, o aliniere cu tortura perspectivei ratarii, a inutilitatii umanului. Iar testimoniul este singurul antrenor al supravietuirii, pentru ca Orice arta adevarata e document, marturisire. (Lucian Pricop)