Am vazut in volumul precedent cat de mult a contribuit filosofia scotiana a simtului comun la aparitia si la constituirea spiritualismului francez de la inceputul veacului al XIX-lea. Aceasta noua directie filosofica a influentat la randul ei dezvoltarea ulterioara a scolii scotiene care paruse a intra catre jumatatea aceluiasi veac in decadenta. I-a procurat anume prin opozitia pe care i-a inspirat-o o perioada de inviorare sau chiar de inflorire pe care au reprezentat-o Hamilton si Mansel. Sub aceasta a doua forma a ei scoala scotiana a jucat in istoria filosofiei un rol deosebit intrucat a avut direct sau indirect o influenta apreciabila asupra celor doua figuri mai impunatoare ale miscarii filosofice engleze din a doua jumatate a veacului al XIX-lea care au fost John Stuart Mill si Herbert Spencer. Trebuie dar sa aruncam asupra-i o privire ceva mai cuprinzatoare. P. P. Negulescu