Acolo unde astazi in inima Bucurestilor e o rascruce de strazi si tramvaie numeroase pe la sfarsitul veacului trecut era o ulita abia insemnata printre livezi si maidane rar imprejmuite inchipuita numai pe o singura latura de-a lungul careia se insirau cateva locuinte razlete. Binale si temelii de o parte scormonind un pamant afanat si apos dospit din vechi depozite de baligare de la marginea orasului iar de cealalta cat prindeai cu ochiul nuci meri salcami si tei incurcati in crengile lor pe deasupra zaplazurilor pe jumatate putrede si daramate. Primavara era numai floare alba si mirositoare iar iarna pe sub pomi zapada groasa cu haimanale zgomotoase si cativa betivi adormiti de Craciun si Lasata-secului. Pe partea cladirilor dintre locuintele sunde si soldii se inalta de curand casa lui lancu Urmatecu alba si noua patrata cu acoperis de tinichea rosie cu geamuri mari in catul de sus trei trepte de piatra slefuita la intrare si fiare pantecite la ferestrele subsolului. Abia de cateva luni fusese lasata din mistrie.