Undeva am gasit vorbele lui I. D. Sarbu olteanul genial destul de umbrit si destul de uitat Ca sa nu mori fara urma trebuie sa-ti povestesti mereu si mereu nasterea parintii copilaria tot tot tot... Am scris aceste cuvinte ca motto pe un caiet cu file albe si am inceput sa imaginez atunci povestea capcaunului care ne inghitea toate amintirile toate gandurile toate iubirile si durerile toate neputintele si care ca in basm are nevoie de aceasta hrana pentru a ne trece pe lumea de dincolo a neuitarii.